sâmbătă, 14 octombrie 2017

PALATUL CAMEREI DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE DIN BACĂU

Documentar publicat și în analele Direcției Județene Bacău a Arhivelor Naționale,
 „ACTA BACOVIENSIA nr.XII / 2017

   Cu o existență atestată documentar de peste 600 de ani, municipiul Bacău s-a format ca aglomerație urbană beneficiind de poziția sa geografică, situată aproape de confluența râurilor Siret și Bistrița, precum și ca oraș de hotar către Muntenia și Ardeal, poartă de intrare a negustorilor munteni și ardeleni, drum de ieșire a negustorilor moldoveni și polonezi. Oraș de vamă în comerțul internațional al Evului mediu, Bacăul s-a putut dezvolta ca urbe dar, a fost mereu cotat drept oraș mic al ținutului. În anul 1820, urbea Bacău avea 557 capi de familie, în timp ce Romanul avea 743 iar Tg.Ocna 815[1]. În urbe erau 22 de case boierești, dintre acestea doar câteva cu aspect semnificativ ca arhitectură. De altfel, peisajul arhitectonic al urbei este oglinda evoluției orașului. La jumătatea secolului al XIX-lea, Bacăul oferea imaginea unui orășel cu un viitor nesigur. Zona centrală a urbei era dominată de casa lui Morțun (devenită sediu al Isprăvniciei), de oborul de vite, câteva biserici (Buna Vestire, Sfântul Nicolae - ortodoxă, Sfântul Nicolae - catolică, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril - armenească), alte câteva case boierești mai „răsărite”. În rest, mahalalele erau o aglomerare de sute de dughene amplasate haotic. Imaginea este confirmată de un martor ocular al epocii,  Costache Radu care mărturisea[2]: „Pe atunci nu se puteau numi clădiri decât casa lui Morțun unde e acum Primăria, casa Milicescu în locul căreia s-a zidit Liceul, casa Mavromati-Sion în locul căreia s-a construit Palatul municipal, școala Domnească aflată și astăzi alături de scoala de băieți nr.1 și alte vreo 5 sau 6 case boierești și negustorești. Restul, și mai cu seamă ulița mare, erau compuse din barace mici, în pământ, cu podețuri înaintea ușilor și cu mușchiu verde pe acoperământuri.”
După obținerea independenței de stat, odată cu consolidarea economică locală și națională, s-au făcut simțite și efectele în evoluția arhitecturii orașului. Edificiile publice construite schimbau aspectul arhitectural. Clădirea Palatului Administrativ (1889), Palatul Ateneului cultural cu turnul de observație pentru pompieri (1896), clădirea Liceului Ferdinand I (1891), cea a gării orașului (1872) „Turnul de apă”, deveneau, rând pe rând, simboluri ale localității. Acestora li se adăugau cele câteva clădiri ale hotelurilor care jalonau strada Centrală. În același timp, s-a intensificat și construirea clădirilor particulare. În vechea zonă centrală a orașului s-au înmulțit casele funcționarilor și reprezentanților tinerei burghezii mici și mijlocii. Chiar dacă aveau un stil arhitectural modest, clădirile de tip „vagon” , cu prăvălie la parter și apartament la etaj transformau peisajul stradal în unul pe verticală. Suprafețele mici de teren disponibile în zona centrală obligau proprietarii să accepte case cu fațada la stradă și curți mici, laterale. Doar casele boierești aparținând potentaților politici sau marilor proprietari și industriași, beneficiind de terenuri generoase oferite de zonele mai depărtate de centru, aveau o alură monumentală, cu curți și grădini spectaculoase. La începutul secolului al XX-lea, atunci cînd zona centrală se extindea rapid către periferia orașului, în zona  de sud a apărut o construcție care a obținut repede statutul de „palat”.
Era o clădire concepută după regulile de compoziție și decorație arhitecturală existente în epocă. Stilul general era unul eclectic, destul de obișnuit pentru acea perioadă, după ce marile curente, cel clasic și apoi barocul care au dominat concepția arhitecturală până la sfârșitul secolului XIX, se aflau în perioada de declin și erau contestate de promotorii modernismului care avea să se afirme după anii ’30 în arhitectură, mi-a mărturisit arhitectul Constantin-Volodea Amâiei. Construcția se desfășura pe două niveluri, la parter având spații de protocol, iar la etaj, spații pentru locuit. Parterul era tratat ca un soclu având bosaje sau asize orizontale pentru a-i sublinia stabilitatea. Ferestrele erau în arcadă, având ancadramente cu decorații florale. Între parter și etaj a fost desfășurat un profil decorativ, care separa cele două niveluri pe tot perimetrul construcției.
Etajul era spectaculos, având pe fațada dinspre stradă două logii ample, sub formă de arcade, decorate de asemenea cu ancadramente florale. Se puteau observa elemente decorative inspirate din arhitectura clasică, socluri, capiteluri, chei de boltă și profiluri decorative aplicate. La etaj se mai observa desfășurarea perimetrală a unor pilastri andosați, de fapt, niște decorațiuni obținute prin prelucrarea tencuielilor în relief. Acoperișul era de tip șarpantă iar, în dreptul fațadei principale, acesta primea un fronton sub formă de arc de cerc amintind de frontoanele decorative ale clădirilor baroce. Chiar dacă, pe ansamblu, clădirea putea fi considerată destul de modestă ca valoare arhitecturală, ușor provincială, ea era reprezentativă pentru burghezia din societatea românească a anilor ’20-’30 din secolul trecut.
Istoria locului unde a fost construită clădirea precum și cea a proprietății asupra clădirii până să fi ajuns sediul Camerei de Comerț și Industrie (C.C.I.) din Bacău a fost un motiv provocator pentru cercetarea documentelor aflate în patrimoniul arhivistic local. Istoria pornește de la începutul secolului al XIX-lea, atunci când, pentru a asigura dezvoltarea economică a României, au fost promovate şi votate mai multe legi favorabile investitorilor, legi care facilitau investiţiile străine.
Prin anii 1880-83 erau deja în Bacău și în împrejurimile sale câteva familii de cetățeni occidentali, aflați sub protecția legii, care puneau bazele micii producții industrial-agrare. La Răcăciuni trăia familia de agricultori Grivel. Capul familiei era Felix Grivel, cetățean străin de origine geneveză, supus elvețian. Soția sa, Tereza Grivel, fostă Hartman, era originară din Comănești. În anul 1884 Felix Grivel cumpără în Bacău, pe strada Precistei, un teren viran de aproape un hectar pe care construiește un conac. Tranzacţia a fost aprobată, conform uzanţelor acelor timpuri, prin Decret regal[3].
Prinzând rădăcini în Bacău, Felix Grivel s-a hotărât să devină industriaș și, ca urmare, a investit în producția de bere. A cumpărat de la Emil Fischer și Catinca Drăgoianu terenul de la marginea orașului, vecin cu țarina orașului, pe care se afla vechiul „han cu cerdac”[4]. Tranzacția a fost oficializată și actele de vânzare-cumpărare au fost transcrise de Tribunalul Bacău la nr.79 din 7 februarie 1891 și nr.753 din 20 decembrie 1893. Vânzătorul nu și-a rezervat niciun privilegiu asupra terenului vândut[5]. Pe acest teren a fost construită și amenajată „Fabrica de bere, cu aburi, F. GRIVEL” care a devenit în scurt timp un simbol al micii industrii băcăuane iar berea „Grivel” un brand al oraşului.
 
Afacerea industriașului elvețian prospera și se profilau zile frumoase pentru proprietar și familia sa. Drumul prosperității s-a frânt însă brusc atunci când, în ziua de 23 decembrie 1902, Felix Grivel a căzut pradă unei fatale bronho-pneumonii. La numai 57 de ani, viața sa se stingea. Fabrica de bere și afacerea au fost preluate de unul dintre cei doi fii moștenitori, August Grivel, născut în comuna Tomești-Putna la data de 6 noiembrie 1875. Misiune dificilă pentru un tânăr de numai 27 de ani. Lucrase împreună cu tatăl său și cunoștea tehnologia fabricării berii, dar nu beneficia încă de spiritul de luptă și de ajutorul partenerilor comercianți pe frontul dur al concurenței. Se apropiau ani grei pentru capitalul românesc și numai originea elvețiană a tânărului August Grivel nu era suficientă în condițiile în care fabricile mari și capitalul străin sufocau mica industrie românească. El a fost nevoit să declare falimentul fabricii şi au urmat ani dificili pentru familia sa.
În martie 1908, Monitorul Oficial nr. 272 publica petiția adresată de creditori Tribunalului Bacău, prin care cereau „punerea în vânzare cu licitație publică a părții indivize din imobilele situate în Bacău, proprietate a d-lui August Grivel”. Erau scoase la licitatie terenurile cu case din strada Precista nr. 30 si din str. Bacău-Focșani nr. 47, precum și terenul din strada Bacău-Focșani nr. 28 cu fabrica de bere și atenansele sale.
Amplasamentul terenului aferent fabricii de bere „Grivel”.
 Tentativele de vânzare au eșuat rând pe rând și abia în anul 1916 fabrica a fost vândută lui Ioan Theodor Rădulescu, din București, cu actul autentificat și transcris de Tribunalul Bacău sub nr.342 și 1234/1916. Perioada Primului Razboi Mondial a fost una nefavorabilă menținerii unei afaceri în provincie și, ca urmare, proprietarul bucureștean a vândut fabrica unui băcăuan. Noul proprietar a devenit marele comerciant băcăuan, cunoscutul angrosist de cereale, Osias Herscovici. Tranzacția a fost consemnată și transcrisă la Tribunalul Bacău sub nr.632 și 11390/1923. Valoarea tranzacției era de 3 milioane lei și suma a fost achitată până la data de 1 mai 1924. Pe clădirea fabricii a fost montată o nouă firmă, pe care se putea citi „Wally”. Ziarul „Bacăul”[6] încerca să reînsuflețească speranța publicând frecvent o reclamă  desfășurată pe două coloane: „Fabrica de bere și maltz „WALLY”, proprietar Osias Herșcovici din Bacău, aduce la cunoștința debitanților de băuturi că are un însemnat lagăr de BERE de calitate bună și poate să servească prompt la cerere ori ce cantități la prețuri convenabile”. În timp ce fabrica era prezentată ca fiind solidă din punct de vedere financiar și comercial, ziarul local „Aurora Bacăului”, organul Partidului Țărănesc din județ, anunța în mod surprinzător pe cititorii săi că: „… la 27 martie 1927 fabrica de bere Wally a fost cumpărată de către Societatea în nume colectiv Mihail Fodor, Martin Fodor si Matei Netto. Din sorginte sigură, aflăm că s-a plătit întreaga sumă, ceia-ce ne îndrituește să sperăm că berea se va ieftini, fabrica neavând greutățile unor obligațiuni financiare. Berea se va desface sub numele de BRIGADIRU”. Actul de vânzare-cumpărare a fost autentificat și transcris la Tribunalul Bacău sub nr.1487 și 2133/1927. Prețul de vânzare consemnat era de 5 milioane lei. Însă, după numai doi ani, datorită crizei economice care copleșise industria și comerțul, perspectiva financiară a activității fabricii se închidea într-un orizont cenușiu. În acest context socio-economic aflăm din ziarul „Bacăul” din 9 decembrie 1929, titrat cu caractere foarte mari, că s-a produs: „Marele incendiu dela fabrica de bere M. Fodor”. Un focar de incendiu localizat „într-o magazie din fundul fabricii s-a extins cu repeziciune uimitoare datorită vântului foarte puternic.” Autoritățile locale sosite la fața locului au constatat cu surprindere ce a ars: „…a fost distrusă întreaga clădire a fabricii, cu toate instalațiunile respective: sala de fermentație, sala căzilor, sala mașinilor, sala de aprovizionare și umplere precum și marea magazie, în care se găsea o cantitate enormă de orz și meiu. Magaziile de sticle și butoaie au fost complet distruse. Au scăpat neatinse doar birourile fabricii, în care se găseau registrele. Pagubele se cifreaza la 8 milioane de lei. Fabrica era asigurată pentru suma de 32 milioane de lei la Societatea de Asigurări Guardian.” Sfârșitul „anului de foc” 1929 a marcat transformarea în cenușă a singurei fabrici de bere din Bacău dar, și faptul că se alesese scrumul și din mica industrie băcăuană a berii, bazată pe capitalul românesc.
Revenind la fazele schimbării proprietarilor fabricii de bere, să insistăm pe momentul tranzacției dintre Osias Herșcovici și Mihai Fodor et comp. Trebuie evidențiat faptul că la vânzarea fabricii și a terenului aferent de circa 9.000 mp, prevăzător, proprietarul Osias Herșcovici (devenit și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Bacău) a reținut de la vânzare o suprafață de teren de 2.218 mp. În actul de vânzare[7] înscris laTribunalul Bacău sub nr.1487/1927, la punctul A.a1.a, se prevedea că din terenul afectat fabricii de bere care se vindea, se excepta la vânzare „casa mea de locuit cu garajul și cu tot locul ei după îngrăditura din față și cea în curs de finalizare.”
   Pentru construcția casei de locuit, cetățeanul Osias Herșcovici depusese cererea de eliberare a autorizației de construcție înregistrată la Primăria Bacău sub numărul 3506 din 3 mai 1923[8]. Inginerul-șef din cadrul secției de urbanism a avizat favorabil cererea, recomandând „a se permite solicitantului construirea unei case de locuit cu două etaje, din zidărie de cărămidă, pe locul său din curtea fabricii de bere de la nr.28 al străzii Bacău-Focșani”. În baza acestei recomandări și după plata taxei aferente suprafeței construite de circa 350 mp în sumă de 490 de lei, a fost eliberată autorizația nr.3591 din 20 iunie 1923. Construcția a fost finalizată în toamna anului 1925.
Chiar dacă printre specialiștii în arhitectură imobilul nu constituia un monument arhitectural, clădirea atrăgea atenția trecătorilor datorită dimensiunilor și ornamentelor exterioare, fiind apreciată pozitiv și de specialiștii locali. Într-o expertiză[9] efectuată în luna mai a anului 1930 de către arhitectul-șef al orașului, renumitul arhitect George Sterian, găsim consemnată o cercetare, verificare tehnică și evaluare detaliată a imobilului și proprietății. Ilustrul arhitect a constat că: „…întinderea locului proprietății Domnului Osias Herșcovici este situată pe Calea Mărășești nr.28, care este artera principală a orașului și nu departe de centru. Întinderea terenului proprietății este de 2.218 mp. El este mărginit la Nord și la Apus de proprietatea Mihail Fodor și Comp., la Sud de proprietatea județului, iar la Răsărit de Calea Mărășești. Partea dinspre Nord, proprietatea dlui M. Fodor este ocupată de o fabrică de bere distrusă de un incendiu. Această fabrică nu se va mai putea reconstrui dacă se vor aplica Legile Sanitare actuale, cât și Planul de Sistematizare care interzic construirea de orice fel de fabrică pe acel loc, care este considerat ca făcând parte din centrul orașului și din Cartierul Comercial, care este menit să se întindă mai departe, până dincolo de Spitalul Pavel și Ana Cristea. Partea dinspre Miază-zi, proprietatea județului, astăzi loc viran, este destinată conform Planului de Sistematizare a fi clădită și a face parte din Cartierul Comercial, acest loc va cuprinde o stradă mărginașă cu proprietatea Herșcovici, care va servi de comunicație între Calea Mărășești și noul cartier care se va construi spre Apusul orașului; așa că, pe viitor, locul proprietății va fi mărginit cu străzi importante pe trei părți. Acest loc a cărei valoare va crește mult în viitor poate fi evaluat de pe acum cu prețul de 600 lei/mp adică, la o valoare totală de 1.336.800 lei. Construcția imobilului principal care se află pe acel loc ocupă o suprafață de 347 mp. El este cu etaj și parter și în parte cu subsol, are un pod luminos care poate fi mansardat și transformat în locuință. Imobilul este așezat cu fațada spre Calea Mărășești. Parterul posedă în față două camere mari și un antret, camere de serviciu, scări interioare, terase, scări exterioare, degajamente, closete, etc. Etajul de sus se compune din zece încăperi de locuit în afară de băi, closete și degajamente și scări care toate corespund încăperilor din parter. Din aceste încăperi de la etaj sunt cinci, cu o suprafață mai mare, care pot servi de saloane. Subsolul posedă spălătorie, camere de serviciu și pivnițe. Podul, spațios și luminos, poate fi locuit și forma încă un etaj de apartamente de 5-6 camere locuibile dacă acest pod s-ar utiliza și ar forma un al doilea etaj mansardat din care ar rămâne loc de ajuns pentru pod.
Imagine a clădirii conform proiectului avizat pentru autorizarea construcției.
Construcția este făcută cu multă îngrijire și solid lucrată deoarece de la data construcției, în anul 1925, și până acum nu s-a ivit nici cea mai mică defectuozitate, la fundație, la zidărie, la tencuieli, la învelitoare, nici la instalațiunile speciale. Canalizările și instalațiunile speciale de lumină, încălzit, apă și canal, precum și burlanele de scurgere sunt fără cusur și așezate în mod foarte judicios precum și trotuarele pentru a înlătura infiltrațiunile de apă.
Aspectul exterior: fără a intra în descrieri de arhitectură, genul clădirii se poate considera ca fiind bogat și chiar monumental.
Interiorul este amenajat bine și confortabil ca încăperi și degajamente, decorațiunea încăperilor este bogată și totodată sobră, atât plafoanele cât și frizele, care sunt frumoase, sunt făcute de stucatură de meșteri abili și conștiincioși, tavanele sunt izolate de planșeu pentru păstrarea căldurii și înlăturarea zgomotului. Pereții sunt tapisați cu „Teko” lavabil în camerele principale, iar celelalte camere, mai puțin importante, sunt decorate cu o zugrăveală foarte bine executată. Scara principală este de stejar vechi, masiv și sculptat. Aproape în toate încăperile sunt parchete din stejar făcute cu îngrijire și care sunt în stare bună. Toată tâmplăria este, de asemeni, bine executată. Ușile și ferestrele exterioare sunt de stejar. Ușile din interior la camerele principale sunt pe ambele fețe ornate cu oglizi bizotate. Încălzitul este prevăzut complect în toată clădirea și se face prin sobe de faianță de preț și decorative, în culoarea tapetului de la fiecare cameră, ele funcționează bine. Bucătăria este cu pereți de faianță, de asemenea sălile de băi și closetele care, toate, sunt prevăzute cu aparate sanitare moderne.
Amplasamentul palatului CCI pe planul de situație pentru amplasarea blocurilor din zona Războieni - parc.
Dependințele din fundul curții se compun din 2 pavilioane, unul din zidărie cu etaj, acela de zidărie are la parter un garaj pentru 2 automobile și la etaj două camere de locuit. Al doilea pavilion este de lemn și servește de magazie.
Clădirea principală construită cu îngrijire, cu fundații sănătoase și adânci de beton, cu o zidărie de asemenea sănătoasă, având în vedere că este făcută fără economie meschină, amenajată și decorată luxos, că tâmplăria și parchetele sunt de stejar, că sobele sunt de faianță alese, decorația scumpă a pereților și a tavanelor, având în vedere în sfârșit amenajarea modernă și gospodărească a întregii clădiri, ea nu se poate evalua după socotelile noastre la mai puțin de 20.000 lei/mp de loc ocupat pe teren, suprafața care este de 347 mp având în vedere că această construcție are subsol, parter și etaj.
Considerațiunile și rezervele care se pot face în ceeace privește viitorul acestui imobil sunt următoarele:
1. Terenul de 2.218 mp nefiind ocupat de clădiri decât pe o suprafață de vreo 400 mp, restul de 800 mp rămâne disponibil pentru alte clădiri care pot fi construite în viitor rămânând încă vreo 1.000 mp liberi pentru curți și grădini.
2. Imobilul, cum se prezintă actualmente față de evoluția socială de astăzi, nu mai poate servi de locuință particulară fiindcă dimensiunile și numărul încăperilor de recepție, adică saloanele, sunt în disproporțiune cu cerințele de astăzi, chiar pentru un bogătaș.
3. Un asemenea imobil nu mai poate servi astăzi și în viitor decât pentru o instituție publică a statului, particulară sau comunală de capacitate potrivită, cum ar fi un local admnistrativ mai restrâns, o bancă, o societate de asigurare, etc., care cer săli de întruniri pentru comitete, câteva birouri și un apartament de locuință.”
Considerațiile arhitectului-șef, om cu o vastă experiență profesională dar și cu strânse relații cu marile personalități economice și politice din România, prefigurau viitoarea situație a numeroase clădiri construite dar, care nu mai puteau păstra destinațiile inițiale în noua situație economică și financiară a țării. 
Analiza și previziunile conținute în expertiza arhitectului erau însușite și susținute și de instituțiile de statistică economică, financiară și comercială. Acestea însă, preconizau o ascensiune viitoare a marilor companii străine în detrimentul celor autohtone și mai cu seamă, a celor mici. Una dintre instituțiile implicate în influențarea viitorului economic al țării era C.C.I. din Bacău. Înființată legal încă din anul 1865, activitatea ei s-a adaptat permanent la modificările ulterioare ale legilor specifice de funcționare. Evoluția crescătoare a comerțului și industriei din România a determinat o creștere a rolului Camerelor de Comerț și Industrie în evoluția economică a țării și activitatea lor a devenit mereu mai complexă. Pentru a satisface noile necesități se impuneau reorganizări ale instituțiilor, creșteri ale schemei de personal și, implicit, ale spațiilor administrative. În anul 1930, C.C.I. din Bacău și-a propus să cumpere o clădire destinată sediului său administrativ. În programul[10] de perspectivă aprobat de Consiliul de Administrație al C.C.I. din Bacău în anul 1930 figurau printre sarcinile prioritare şi lucrări practice de interes local printre care, înfiinţări de şcoli şi instituţiuni de cultură profesională, subvenţii acordate diferitelor instituţiuni publice, economice şi de binefacere, ajutorarea elevilor şi studenţilor săraci cu burse anuale, haine şi încălţăminte, ajutorarea comercianţilor decăzuţi, ”cumpărări de clădiri și imobile, pentru Cameră şi diferite instituţiuni pendinte de ea.”
            Acțiunea de achiziționare a unui local propriu pentru serviciile și birourile C.C.I. din Bacău a fost declanșată la începutul anului 1930. Cererea de oferte lansată în presa locală impunea printre cerințele pentru clădirile ofertate, apropierea cât mai mare față de centrul administrativ și comercial al orașului,  destule încăperi pentru şedinţele consiliului, comisiunilor, biurourile funcţionarilor, bibliotecii și pentru expoziţii, etc..
            Văzând în cererea C.C.I. o șansă de rezolvare a situațiilor financiare în care ajunseseră din cauza crizei economice, numeroși băcăuani, persoane fizice și juridice, au depus oferte la secretariatul Camerei. O comisie formată din personalități marcante ale instituției, respectiv: N.N. Damian, președinte, I.Feldher, vice-președinte, C. Nădejde, membru în Consiliul de Direcție, C. Cristoveanu, ing.Theodor Blașca, Matei Netto, Iancu Bercovici, membri în Consiliul de Administrație al C.C.I. din Bacău, a studiat ofertele depuse de către mai mulți proprietari din oraș, a vizitat și cercetat fiecare dintre imobilele oferite. După examinarea la fața locului atât a clădirilor din punct de vedere al încăperilor necesare C.C.I. precum și din expertizele primite asupra solidității, stării de fapt și felului în care se prezenta fiecare construcție oferită, comisia a întocmit în ziua de 7 iulie 1930 un proces-verbal[11] cu constatări și recomandări. Dintre concluziile comisiei se evidenția faptul că au fost respinse multe oferte ca nefiind conforme cu cerințele din cererea de ofertă.
Astfel, au fost respinse ofertele dr. P.Adam, înreg. la nr.1836/930, pentru imobilul proprietatea sa din Bacău, str. Oituz nr.13, Rosa Bigman, înreg. la nr.1837/930, ptr imobilul proprietatea sa din Bacău, str. 10 Mai nr.2 și Ana dr. Craus, înreg. la nr.1819/930, pentru imobilul din Bacău, Calea Mărășești nr.13, deoarece „imobilele cuprinse în aceste trei oferte nu corespund, din niciun punct de vedere, scopului și necesităților C.C.I. și, ca atare, nu prezintă niciun interes.” Oferta lui Samuil Margulius, înreg. la nr.1858/930, pentru imobilul proprietatea sa din Bacău, Calea Regele Ferdinand nr.14, a fost găsită „extrem de exagerată cu prețul oferit de 6 milioane lei, ținând seama că pentru a se face restaurările, adăugirile, modificările și reparațiunile necesare acestui imobil, ar mai acuza o cheltuială minimă de 3,5–4 milioane lei, peste prețul oferit”. Oferta moștenitorului defunctului farmacist I.Vogel, înreg. la nr.1891/930, pentru imobilul din Bacău, str. Regele Ferdinand, construcție veche, care trebuia completamente refăcută, a fost la rându-i respinsă. Oferta Creditului Extern București, înreg. la nr.1800/930, pentru imobilul din Bacău, str. General Averescu (fosta proprietate Max Singer), deși era de numai 1.450.000 de lei, a fost refuzată deoarece „întreaga construcție a cestui imobil este șubredă.”
Clădirea oferită de soții Hazu , situată în centrul orașului, în care funcționa la parter „librăria Hazu
Soții Cerna și Israil Hazu nu au avut, nici ei, câștig de cauză cu oferta înreg. la nr. 1469/930, pentru imobilul proprietatea d.lor din str. Regele Ferdinand nr.6, „casă cu aparență de construcție masivă, dar care prezintă crăpături și deplasări înspre vecinătatea Băncii Oituzului și necesită modificări, dărâmări de pereți la etaj.” Aceeași neșansă a avut-o și oferta lui Ernest Patrichi, înregistrată la nr.1799/930, cu suplimentul ei înreg. la nr.1809/930, pentru imobilul din Bacău, str Regele Ferdinand (hotel Central). Motivația susținea că imobilul „este o clădire veche dar masivă, cu parter și etaj. Ofertantul vinde numai o parte din acest imobil, construcția ar cere o modificare radicală, numeroase transformări și adăugiri costisitoare, deplasări de pereți și schimbări de încăperi, înlocuirea sobelor și alte numeroase îmbunătățiri ceeace ar greva prețul acestui imobil”
Aripa de nord a hotelului Central, oferită spre vânzare.
Referitor la oferta lui Osias Herșcovici, înreg la nr.1799/930, pentru imobilul proprietatea sa din Bacău, Calea Mărășești nr.28, comisia a consemnat: „având în vedere planul prezentat de ofertant și raportul de expertiză întocmit de domnul arhitect-șef al municipiului Bacău care evaluiază tehnic și financiar imobilul, se constată că imobilul este o construcție nouă, masivă, așezată pe artera principală a orașului și în apropierea centrului, cu întinderea locului acestei proprietăți de 2.218 mp. Încăperile sunt împărțite avantajos, având saloane de dimensiuni și volum mare. Clădirea este compusă din 12 încăperi la parter, iar etajul este împărțit în 10 încăperi de locuit. Toate încăperile sunt parchetate – în afară de băi și closete, subsol și pivniță. Toate sunt în stare perfectă. Construcția este executată cu îngrijire și solidă, înzestrată cu canalizări și instalații de lumină electrică, tâmplărie bine executată, ușile și ferestrele exterioare de stejar, încălzirea prevăzută cu sobe de faianță din străinătate. Dependințele din fundul curții sunt compuse din 2 pavilioane, din care unul din zidărie cu etaj având 2 camere de locuit și al 2-lea de lemn, servind ca magazie, toate în perfectă stare și executate cu material rezistent, cu fundațiuni sănătoase și adânci de beton, cu zidărie trainic executată. Aspectul general din interior ca și cel exterior se prezintă în condițiuni de arhitectură excelentă. Grilajul montat pe soclu de beton pe o lungime de 25 m, inclusiv porțile de fier, pornind împrejmuirea spre stradă, trotuare, amenajări de grădini și împrejmuirea de lemn din fundul curții fiind în stare bună, toate acestea dau complexului clădirii o estetică și înfățișare care nu lasă nimic de dorit, formând, în toată concepția cuvântului, un Palat demn și corespunzător intenției instituției noastre de a favoriza și orașului un edificiu public care va conta ca primul în orașul Bacău...
...Considerând că în urma constatărilor făcute de comisiunea C.C.I., acest imobil a fost găsit singurul propriu și corespunzător nevoilor actuale și pentru viitor instituțiunii noastre și în urma tratativelor urmate, - conform mandatului care ni s-a dat de către Consiliul de Administrație – am reușit a conveni cu vânzătorul a reduce prețul inițial al ofertei de la 5 milioane de lei la prețul real de vânzare de 3.800.000 lei pe care comisiunea îl găsește convenabil și favorabil pentru C.C.I.
Având în vedere că acest imobil astfel cum l-am constatat la fața locului nu reclamă nicio moficare, nici cea mai ușoară reparațiune, adăugire sau transformare și considerând că odată cu imobilul vânzătorul oferă și o bună parte din mobilierul aflat în încăperile de la parter,
Comisiunea dă aviz favorabil și optează pentru această construcție, inclusiv mobilierul cuprins în inventarul alăturat, propune și recomandă Consiliului de Administrație a aproba oferta dlui Osias Herșcovici, autorizând Comitetul de Direcție a încheia această cumpărare. Comisiunea recomandă Consiliului de Administrație a se aproba ca odată cu închierea actului de vânzare-cumpărare, Comitetul de Direcție să fie autorizat a închiria vânzătorului Osias Herșcovici, etajul de la imobil cu lei 150.000 anual pe un termen care se va stabili de comun acord între ambele părți.”
Supus dezbaterii în ședința Consiliului de Administrație din data de 27 iunie 1930, raportul a stârnit dezbateri aprinse. Majoritatea participanților a apreciat favorabil munca membrilor comisiei și au susținut aprobarea raportului.
O puternică notă discordantă a înregistrat intervenția lui Marin Malhasovici. El s-a opus aprobării cumpărării imobilului oferit de vice-președintele C.C.I., Osias Herșcovici argumentându-și atitudinea cu câteva motivații solide. Primul considerent era faptul că la acea dată, C.C.I. nu dispunea de suficiente fonduri și ca urmare, investiția era considerată inoportună. Din punctul său de vedere, alegerea făcută de comisie nu îndeplinea principala condiție a cererii de ofertă, distanța față de centrul orașului. El considera că „imobilul nu este situat chiar în centrul orașului, acolo unde este toată mișcarea și viața comercială și fiind la o distanță apreciabilă motiv pentru care, până să vină negustorii acolo vor pierde un timp apreciabil.”[12] Remarcând prevederea strecurată de comisie în finalul referatului privitoare la închirierea etajului chiar vânzătorului, cu o sumă modică, afacerea cumpărării sediului devenea nerentabilă. Cea mai dură dintre reacții a avut ca subiect moralitatea tranzacției. Făcând apel la regulamentul Camerei și legislația în vigoare care prevedeau clar că „membrii nu pot face furnituri, etc....”, Marin Malhasovici a declarat că vânzarea de către Osias Herșcovici a imobilului către instituția la care este membru atât în consiliul de Administrație cât și în Comitetul de Direcție este ilegală sau, cel puțin, imorală. Ca o consecință firească, era chiar convins că „și Ministerul va evoca aceste motive, sancționând nelegalitatea printr-o neaprobare.”
Provocat de reacția colegului de ședință, vice-președintele Osias Herșcovici a reacționat în apărarea sa susținând că nu a participat la nicio ședință de analiză a ofertelor, ba mai mult, își depusese demisia din funcții „din timp”. Inspirat, președintele C.C.I. a confirmat, în concluziile sale asupra problemei discutate, existența demisiei vice-președintelui. Cu această confirmare a obținut aprobarea propunerii comisiei de a accepta oferta pentru „Palatul Herșcovici”. Inspirația de a confirma o cerere deși ea nu fusese depusă, în realitate, s-a dovedit câștigătoare. Cererea de demisie a fost depusă ulterior, la data de 12 iulie 1930, fiind înregistrată la nr.1449.[13]
           
Amplasamentul palatului CCI cu puțin timp înainte de demolare (1967)
Tranzacția a fost ulterior aprobată și de Minister și contractul de vânzare-cumpărare a fost înregistrat la Tribunalul Bacău. Neachitând nicio rată a chiriei pentru apartamentele de la etaj, fostul proprietar a făcut obiectul unui proces și după nouă luni de cazare gratuită, a primit hotărârea judecătorească de a părăsi locuința. În anul 1934, Osia Herșcovici a fost reales în Consiliul de Administrație al C.C.I. ca șef al Comisiei de Comerț.

Camera de Comerț și Industrie din Bacău a utilizat sediul cumpărat până în „anul 1949, an în care instituția a fost desființată de noul regim politic „popular”. Trecerea în proprietatea statului a bunurilor deținute de industriași, comercianți, în general a celei mai mari părți din proprietatea privată, a făcut ca existența C.C.I. Bacău să nu mai fie necesară.”[14] 
În clădire a funcționat Muzeul de artă și Muzeul de științele naturii.
Clădirea a fost folosită ca sediu al Tribunalului și al Muzeului Regional Bacău și a rezistat fizic până în anul 1967 când a fost demolată pentru a se reamenaja parcul „Libertății” și cartierul muncitoresc din zona aceluiași parc. 
La actuala intrare în parc, pe fostul amplasament al clădirii, astăzi tronează statuia unui erou al evenimentelor din decembrie 1989.
Zona intersecției străzilor Mărășești cu 9 Mai.





Vedere spre intrarea în parc, locul fostului palat CCI




Porțiunea de parc amenajată pe terenul Osias Herșcovici - ulterior palatul CCI

 Surse documentare
[1] Acta Bacoviensia nr.IV-2009 p.14
[2] Costache Radu, Bacăul de la 1850 la 1900, tip.Margulius, Bacău, 1906 p.7
[3] Monitorul Oficial nr.132/1884
[4] Costache Radu, op.cit., p.52
[5] D.J.A.N.Bacău, fond CCI Bacău, d.6/1930, f.57
[6] D.J.A.N. Bacău, Colecția de publicații periodice
[7] D.J.A.N.Bacău, fond CCI Bacău, d.6/1930, f.59
[8] D.J.A.N.Bacău, fond Primăria oraș Bacău, d.5/1923, f.42
[9] D.J.A.N.Bacău, fond CCI Bacău, d.6/1930, f.66-70
[10] Buletinul oficial al C.C.I. Circumscripția Bacău, tipo. „Gutenberg”, Bacău, 1931
[11] D.J.A.N.Bacău, fond CCI Bacău, d.6/1930, f.40-43
[12] idem, d6/1930, f.42
[13] ibidem, d6/1930, f.45
[14] CCIA Bc, File de monografie, Bacău,