Documentar publicat și în analele Direcției Județene Bacău a Arhivelor Naționale,
„ACTA BACOVIENSIA nr.XII / 2017
Cu o existență atestată documentar de peste 600 de ani, municipiul Bacău s-a format ca aglomerație urbană beneficiind de poziția sa geografică, situată aproape de confluența râurilor Siret și Bistrița, precum și ca oraș de hotar către Muntenia și Ardeal, poartă de intrare a negustorilor munteni și ardeleni, drum de ieșire a negustorilor moldoveni și polonezi. Oraș de vamă în comerțul internațional al Evului mediu, Bacăul s-a putut dezvolta ca urbe dar, a fost mereu cotat drept oraș mic al ținutului. În anul 1820, urbea Bacău avea 557 capi de familie, în timp ce Romanul avea 743 iar Tg.Ocna 815[1]. În urbe erau 22 de case boierești, dintre acestea doar câteva cu aspect semnificativ ca arhitectură. De altfel, peisajul arhitectonic al urbei este oglinda evoluției orașului. La jumătatea secolului al XIX-lea, Bacăul oferea imaginea unui orășel cu un viitor nesigur. Zona centrală a urbei era dominată de casa lui Morțun (devenită sediu al Isprăvniciei), de oborul de vite, câteva biserici (Buna Vestire, Sfântul Nicolae - ortodoxă, Sfântul Nicolae - catolică, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril - armenească), alte câteva case boierești mai „răsărite”. În rest, mahalalele erau o aglomerare de sute de dughene amplasate haotic. Imaginea este confirmată de un martor ocular al epocii, Costache Radu care mărturisea[2]: „Pe atunci nu se puteau numi clădiri decât casa lui Morțun unde e acum Primăria, casa Milicescu în locul căreia s-a zidit Liceul, casa Mavromati-Sion în locul căreia s-a construit Palatul municipal, școala Domnească aflată și astăzi alături de scoala de băieți nr.1 și alte vreo 5 sau 6 case boierești și negustorești. Restul, și mai cu seamă ulița mare, erau compuse din barace mici, în pământ, cu podețuri înaintea ușilor și cu mușchiu verde pe acoperământuri.”
După obținerea independenței de stat, odată cu consolidarea
economică locală și națională, s-au făcut simțite și efectele în evoluția
arhitecturii orașului. Edificiile publice construite schimbau aspectul
arhitectural. Clădirea Palatului Administrativ (1889), Palatul Ateneului
cultural cu turnul de observație pentru pompieri (1896), clădirea Liceului
Ferdinand I (1891), cea a gării orașului (1872) „Turnul de apă”, deveneau, rând
pe rând, simboluri ale localității. Acestora li se adăugau cele câteva clădiri
ale hotelurilor care jalonau strada Centrală. În același timp, s-a intensificat
și construirea clădirilor particulare. În vechea zonă centrală a orașului s-au
înmulțit casele funcționarilor și reprezentanților tinerei burghezii mici și
mijlocii. Chiar dacă aveau un stil arhitectural modest, clădirile de tip
„vagon” , cu prăvălie la parter și apartament la etaj transformau peisajul
stradal în unul pe verticală. Suprafețele mici de teren disponibile în zona
centrală obligau proprietarii să accepte case cu fațada la stradă și curți
mici, laterale. Doar casele boierești aparținând potentaților politici sau
marilor proprietari și industriași, beneficiind de terenuri generoase oferite
de zonele mai depărtate de centru, aveau o alură monumentală, cu curți și
grădini spectaculoase. La începutul secolului al XX-lea, atunci cînd zona
centrală se extindea rapid către periferia orașului, în zona de sud a apărut o construcție care a obținut
repede statutul de „palat”.
Era o
clădire concepută după regulile de compoziție și decorație arhitecturală
existente în epocă. Stilul general era unul eclectic, destul de obișnuit pentru
acea perioadă, după ce marile curente, cel clasic și apoi barocul care au
dominat concepția arhitecturală până la sfârșitul secolului XIX, se aflau în
perioada de declin și erau contestate de promotorii modernismului care avea să
se afirme după anii ’30 în arhitectură, mi-a mărturisit arhitectul Constantin-Volodea Amâiei. Construcția se desfășura pe două
niveluri, la parter având spații de protocol, iar la etaj, spații pentru
locuit. Parterul era tratat ca un soclu având bosaje sau asize orizontale pentru
a-i sublinia stabilitatea. Ferestrele erau în arcadă, având ancadramente cu
decorații florale. Între parter și etaj a fost desfășurat un profil decorativ,
care separa cele două niveluri pe tot perimetrul construcției.
Etajul era spectaculos, având pe fațada dinspre
stradă două logii ample, sub formă de arcade, decorate de asemenea cu
ancadramente florale. Se puteau observa elemente decorative inspirate din arhitectura
clasică, socluri, capiteluri, chei de boltă și profiluri decorative aplicate.
La etaj se mai observa desfășurarea perimetrală a unor pilastri andosați, de
fapt, niște decorațiuni obținute prin prelucrarea tencuielilor în relief. Acoperișul
era de tip șarpantă iar, în dreptul fațadei principale, acesta primea un
fronton sub formă de arc de cerc amintind de frontoanele decorative ale clădirilor
baroce. Chiar dacă, pe ansamblu, clădirea putea fi considerată destul de
modestă ca valoare arhitecturală, ușor provincială, ea era reprezentativă
pentru burghezia din societatea românească a anilor ’20-’30 din secolul trecut.
Istoria locului unde a fost construită clădirea
precum și cea a proprietății asupra clădirii până să fi ajuns sediul Camerei de
Comerț și Industrie (C.C.I.) din Bacău a fost un motiv provocator pentru
cercetarea documentelor aflate în patrimoniul arhivistic local. Istoria
pornește de la începutul secolului al XIX-lea, atunci când, pentru a asigura dezvoltarea economică a României, au fost
promovate şi votate mai multe legi favorabile investitorilor, legi care
facilitau investiţiile străine.
Prin anii 1880-83 erau deja în Bacău
și în împrejurimile sale câteva familii de cetățeni occidentali, aflați sub
protecția legii, care puneau bazele micii producții industrial-agrare. La
Răcăciuni trăia familia de agricultori Grivel. Capul familiei era Felix Grivel,
cetățean străin de origine geneveză, supus elvețian. Soția sa, Tereza Grivel,
fostă Hartman, era originară din Comănești. În anul 1884 Felix Grivel cumpără
în Bacău, pe strada Precistei, un teren viran de aproape un hectar pe care construiește
un conac. Tranzacţia a fost aprobată, conform uzanţelor acelor timpuri, prin
Decret regal[3].
Prinzând rădăcini în Bacău, Felix
Grivel s-a hotărât să devină industriaș și, ca urmare, a investit în producția
de bere. A cumpărat de la Emil Fischer și Catinca Drăgoianu terenul de la
marginea orașului, vecin cu țarina orașului, pe care se afla vechiul „han cu
cerdac”[4]. Tranzacția a fost
oficializată și actele de vânzare-cumpărare au fost transcrise de Tribunalul
Bacău la nr.79 din 7 februarie 1891 și nr.753 din 20 decembrie 1893. Vânzătorul
nu și-a rezervat niciun privilegiu asupra terenului vândut[5]. Pe acest teren a fost
construită și amenajată „Fabrica de bere, cu aburi, F. GRIVEL” care a devenit
în scurt timp un simbol al micii industrii băcăuane iar berea „Grivel” un brand
al oraşului.
Afacerea industriașului elvețian
prospera și se profilau zile frumoase pentru proprietar și familia sa. Drumul
prosperității s-a frânt însă brusc atunci când, în ziua de 23 decembrie 1902,
Felix Grivel a căzut pradă unei fatale bronho-pneumonii. La numai 57 de ani,
viața sa se stingea. Fabrica de bere și afacerea au fost preluate de unul
dintre cei doi fii moștenitori, August Grivel, născut în comuna Tomești-Putna
la data de 6 noiembrie 1875. Misiune dificilă pentru un tânăr de numai 27 de
ani. Lucrase împreună cu tatăl său și cunoștea tehnologia fabricării berii, dar nu beneficia încă de spiritul de luptă și de ajutorul partenerilor comercianți
pe frontul dur al concurenței. Se apropiau ani grei pentru capitalul românesc
și numai originea elvețiană a tânărului August Grivel nu era suficientă în
condițiile în care fabricile mari și capitalul străin sufocau mica industrie
românească. El a fost nevoit să declare falimentul fabricii şi au urmat ani
dificili pentru familia sa.
În martie 1908, Monitorul Oficial nr.
272 publica petiția adresată de creditori Tribunalului Bacău, prin care cereau
„punerea în vânzare cu licitație publică a părții indivize din imobilele
situate în Bacău, proprietate a d-lui August Grivel”. Erau scoase la licitatie
terenurile cu case din strada Precista nr. 30 si din str. Bacău-Focșani nr. 47,
precum și terenul din strada Bacău-Focșani nr. 28 cu fabrica de bere și
atenansele sale.
 |
| Amplasamentul terenului aferent fabricii de bere „Grivel”. |
Revenind la fazele schimbării
proprietarilor fabricii de bere, să insistăm pe momentul tranzacției dintre
Osias Herșcovici și Mihai Fodor et comp. Trebuie evidențiat faptul că la
vânzarea fabricii și a terenului aferent de circa 9.000 mp, prevăzător,
proprietarul Osias Herșcovici (devenit și vicepreședinte al Camerei de Comerț
și Industrie Bacău) a reținut de la vânzare o suprafață de teren de 2.218 mp. În
actul de vânzare[7]
înscris laTribunalul Bacău sub nr.1487/1927, la punctul A.a1.a, se prevedea că
din terenul afectat fabricii de bere care se vindea, se excepta la vânzare
„casa mea de locuit cu garajul și cu tot locul ei după îngrăditura din față și
cea în curs de finalizare.”
Chiar dacă printre specialiștii în
arhitectură imobilul nu constituia un monument arhitectural, clădirea atrăgea
atenția trecătorilor datorită dimensiunilor și ornamentelor exterioare, fiind apreciată
pozitiv și de specialiștii locali. Într-o expertiză[9] efectuată în luna mai a anului
1930 de către arhitectul-șef al orașului, renumitul arhitect George Sterian,
găsim consemnată o cercetare, verificare tehnică și evaluare detaliată a imobilului
și proprietății. Ilustrul arhitect a constat că: „…întinderea locului
proprietății Domnului Osias Herșcovici este situată pe Calea Mărășești nr.28,
care este artera principală a orașului și nu departe de centru. Întinderea
terenului proprietății este de 2.218 mp. El este mărginit la Nord și la Apus de
proprietatea Mihail Fodor și Comp., la Sud de proprietatea județului, iar la
Răsărit de Calea Mărășești. Partea
dinspre Nord, proprietatea dlui M. Fodor este ocupată de o fabrică de bere
distrusă de un incendiu. Această fabrică nu se va mai putea reconstrui dacă se
vor aplica Legile Sanitare actuale, cât și Planul de Sistematizare care
interzic construirea de orice fel de fabrică pe acel loc, care este considerat
ca făcând parte din centrul orașului și din Cartierul Comercial, care este
menit să se întindă mai departe, până dincolo de Spitalul Pavel și Ana Cristea.
Partea dinspre Miază-zi, proprietatea județului, astăzi loc viran, este
destinată conform Planului de Sistematizare a fi clădită și a face parte din
Cartierul Comercial, acest loc va cuprinde o stradă mărginașă cu proprietatea
Herșcovici, care va servi de comunicație între Calea Mărășești și noul cartier
care se va construi spre Apusul orașului; așa că, pe viitor, locul proprietății
va fi mărginit cu străzi importante pe trei părți. Acest loc a cărei valoare va
crește mult în viitor poate fi evaluat de pe acum cu prețul de 600 lei/mp adică,
la o valoare totală de 1.336.800 lei. Construcția imobilului principal care se
află pe acel loc ocupă o suprafață de 347 mp. El este cu etaj și parter și în
parte cu subsol, are un pod luminos care poate fi mansardat și transformat în
locuință. Imobilul este așezat cu fațada spre Calea Mărășești. Parterul posedă
în față două camere mari și un antret, camere de serviciu, scări interioare,
terase, scări exterioare, degajamente, closete, etc. Etajul de sus se compune
din zece încăperi de locuit în afară de băi, closete și degajamente și scări
care toate corespund încăperilor din parter. Din aceste încăperi de la etaj
sunt cinci, cu o suprafață mai mare, care pot servi de saloane. Subsolul posedă
spălătorie, camere de serviciu și pivnițe. Podul, spațios și luminos, poate fi
locuit și forma încă un etaj de apartamente de 5-6 camere locuibile dacă acest
pod s-ar utiliza și ar forma un al doilea etaj mansardat din care ar rămâne loc
de ajuns pentru pod.
 |
| Imagine a clădirii conform proiectului avizat pentru autorizarea construcției. |
Aspectul exterior: fără a intra în descrieri de
arhitectură, genul clădirii se poate considera ca fiind bogat și chiar
monumental.
Interiorul este amenajat bine și confortabil ca
încăperi și degajamente, decorațiunea încăperilor este bogată și totodată
sobră, atât plafoanele cât și frizele, care sunt frumoase, sunt făcute de
stucatură de meșteri abili și conștiincioși, tavanele sunt izolate de planșeu
pentru păstrarea căldurii și înlăturarea zgomotului. Pereții sunt tapisați cu
„Teko” lavabil în camerele principale, iar celelalte camere, mai puțin
importante, sunt decorate cu o zugrăveală foarte bine executată. Scara
principală este de stejar vechi, masiv și sculptat. Aproape în toate încăperile
sunt parchete din stejar făcute cu îngrijire și care sunt în stare bună. Toată
tâmplăria este, de asemeni, bine executată. Ușile și ferestrele exterioare sunt
de stejar. Ușile din interior la camerele principale sunt pe ambele fețe ornate
cu oglizi bizotate. Încălzitul este prevăzut complect în toată clădirea și se
face prin sobe de faianță de preț și decorative, în culoarea tapetului de la
fiecare cameră, ele funcționează bine. Bucătăria este cu pereți de faianță, de
asemenea sălile de băi și closetele care, toate, sunt prevăzute cu aparate
sanitare moderne.
 |
| Amplasamentul palatului CCI pe planul de situație pentru amplasarea blocurilor din zona Războieni - parc. |
Clădirea principală construită cu îngrijire, cu
fundații sănătoase și adânci de beton, cu o zidărie de asemenea sănătoasă,
având în vedere că este făcută fără economie meschină, amenajată și decorată
luxos, că tâmplăria și parchetele sunt de stejar, că sobele sunt de faianță
alese, decorația scumpă a pereților și a tavanelor, având în vedere în sfârșit
amenajarea modernă și gospodărească a întregii clădiri, ea nu se poate evalua
după socotelile noastre la mai puțin de 20.000 lei/mp de loc ocupat pe teren,
suprafața care este de 347 mp având în vedere că această construcție are
subsol, parter și etaj.
Considerațiunile
și rezervele care se pot face în ceeace privește viitorul acestui imobil sunt
următoarele:
1. Terenul
de 2.218 mp nefiind ocupat de clădiri decât pe o suprafață de vreo 400 mp,
restul de 800 mp rămâne disponibil pentru alte clădiri care pot fi construite
în viitor rămânând încă vreo 1.000 mp liberi pentru curți și grădini.
2. Imobilul,
cum se prezintă actualmente față de evoluția socială de astăzi, nu mai poate
servi de locuință particulară fiindcă dimensiunile și numărul încăperilor de
recepție, adică saloanele, sunt în disproporțiune cu cerințele de astăzi, chiar
pentru un bogătaș.
3. Un
asemenea imobil nu mai poate servi astăzi și în viitor decât pentru o instituție
publică a statului, particulară sau comunală de capacitate potrivită, cum ar fi
un local admnistrativ mai restrâns, o bancă, o societate de asigurare, etc.,
care cer săli de întruniri pentru comitete, câteva birouri și un apartament de
locuință.”
Considerațiile arhitectului-șef, om cu o vastă experiență
profesională dar și cu strânse relații cu marile personalități economice și
politice din România, prefigurau viitoarea situație a numeroase clădiri
construite dar, care nu mai puteau păstra destinațiile inițiale în noua
situație economică și financiară a țării.
Analiza și previziunile conținute în expertiza
arhitectului erau însușite și susținute și de instituțiile de statistică
economică, financiară și comercială. Acestea însă, preconizau o ascensiune
viitoare a marilor companii străine în detrimentul celor autohtone și mai cu
seamă, a celor mici. Una dintre instituțiile implicate în influențarea
viitorului economic al țării era C.C.I. din Bacău. Înființată legal încă din
anul 1865, activitatea ei s-a adaptat permanent la modificările ulterioare ale
legilor specifice de funcționare. Evoluția crescătoare a comerțului și
industriei din România a determinat o creștere a rolului Camerelor de Comerț și
Industrie în evoluția economică a țării și activitatea lor a devenit mereu mai
complexă. Pentru a satisface noile necesități se impuneau reorganizări ale
instituțiilor, creșteri ale schemei de personal și, implicit, ale spațiilor
administrative. În anul 1930, C.C.I. din Bacău și-a propus să cumpere o clădire
destinată sediului său administrativ. În programul[10]
de perspectivă aprobat de Consiliul de Administrație al C.C.I. din Bacău în
anul 1930 figurau printre sarcinile prioritare şi lucrări practice de
interes local printre care, înfiinţări de şcoli şi instituţiuni de cultură
profesională, subvenţii acordate diferitelor instituţiuni publice, economice şi
de binefacere, ajutorarea elevilor şi studenţilor săraci cu burse anuale, haine
şi încălţăminte, ajutorarea comercianţilor decăzuţi, ”cumpărări de clădiri și
imobile, pentru Cameră şi diferite instituţiuni pendinte de ea.”
Acțiunea
de achiziționare a unui local propriu pentru serviciile și birourile C.C.I. din
Bacău a fost declanșată la începutul anului 1930. Cererea de oferte lansată în
presa locală impunea printre cerințele pentru clădirile
ofertate, apropierea cât mai mare față de centrul administrativ și comercial al
orașului, destule încăperi pentru
şedinţele consiliului, comisiunilor, biurourile funcţionarilor, bibliotecii și
pentru expoziţii, etc..
Văzând
în cererea C.C.I.
o
șansă de rezolvare a situațiilor financiare în care ajunseseră din cauza crizei
economice, numeroși băcăuani, persoane fizice și juridice, au depus oferte la
secretariatul Camerei.
O comisie formată din personalități marcante ale instituției, respectiv: N.N.
Damian, președinte, I.Feldher, vice-președinte, C. Nădejde, membru în Consiliul
de Direcție, C. Cristoveanu, ing.Theodor Blașca, Matei Netto, Iancu Bercovici,
membri în Consiliul de Administrație al C.C.I. din Bacău, a studiat ofertele
depuse de către mai mulți proprietari din oraș, a vizitat și cercetat fiecare
dintre imobilele oferite. După examinarea la fața locului atât a clădirilor din
punct de vedere al încăperilor necesare C.C.I. precum și din expertizele primite
asupra solidității, stării de fapt și felului în care se prezenta fiecare construcție
oferită, comisia a întocmit în ziua de 7 iulie 1930 un proces-verbal[11]
cu constatări și recomandări. Dintre concluziile comisiei se evidenția faptul
că au fost respinse multe oferte ca nefiind conforme cu cerințele din cererea de
ofertă.
Astfel, au fost respinse ofertele dr. P.Adam, înreg. la nr.1836/930,
pentru imobilul proprietatea sa din Bacău, str. Oituz nr.13, Rosa Bigman,
înreg. la nr.1837/930, ptr imobilul proprietatea sa din Bacău, str. 10 Mai nr.2
și Ana dr. Craus, înreg. la nr.1819/930, pentru imobilul din Bacău, Calea
Mărășești nr.13, deoarece „imobilele cuprinse în aceste trei oferte nu
corespund, din niciun punct de vedere, scopului și necesităților C.C.I. și, ca
atare, nu prezintă niciun interes.” Oferta lui Samuil Margulius, înreg. la
nr.1858/930, pentru imobilul proprietatea sa din Bacău, Calea Regele Ferdinand
nr.14, a fost găsită „extrem de exagerată cu prețul oferit de 6 milioane lei,
ținând seama că pentru a se face restaurările, adăugirile, modificările și reparațiunile
necesare acestui imobil, ar mai acuza o cheltuială minimă de 3,5–4 milioane
lei, peste prețul oferit”. Oferta moștenitorului defunctului farmacist I.Vogel,
înreg. la nr.1891/930, pentru imobilul din Bacău, str. Regele Ferdinand,
construcție veche, care trebuia completamente refăcută, a fost la rându-i
respinsă. Oferta Creditului Extern București, înreg. la nr.1800/930, pentru
imobilul din Bacău, str. General Averescu (fosta proprietate Max Singer), deși
era de numai 1.450.000 de lei, a fost refuzată deoarece „întreaga construcție a
cestui imobil este șubredă.”
Soții Cerna și Israil Hazu nu au avut, nici ei,
câștig de cauză cu oferta înreg. la nr. 1469/930, pentru imobilul proprietatea
d.lor din str. Regele Ferdinand nr.6, „casă cu aparență de construcție masivă, dar
care prezintă crăpături și deplasări înspre vecinătatea Băncii Oituzului și
necesită modificări, dărâmări de pereți la etaj.” Aceeași neșansă a avut-o și oferta
lui Ernest Patrichi, înregistrată la nr.1799/930, cu suplimentul ei înreg. la
nr.1809/930, pentru imobilul din Bacău, str Regele Ferdinand (hotel Central). Motivația
susținea că imobilul „este o clădire veche dar masivă, cu parter și etaj.
Ofertantul vinde numai o parte din acest imobil, construcția ar cere o
modificare radicală, numeroase transformări și adăugiri costisitoare, deplasări
de pereți și schimbări de încăperi, înlocuirea sobelor și alte numeroase
îmbunătățiri ceeace ar greva prețul acestui imobil”
 |
| Clădirea oferită de soții Hazu , situată în centrul orașului, în care funcționa la parter „librăria Hazu” |
 |
| Aripa de nord a hotelului Central, oferită spre vânzare. |
Având în vedere că acest imobil astfel cum l-am
constatat la fața locului nu reclamă nicio moficare, nici cea mai ușoară
reparațiune, adăugire sau transformare și considerând că odată cu imobilul
vânzătorul oferă și o bună parte din mobilierul aflat în încăperile de la parter,
Comisiunea dă aviz favorabil și optează pentru
această construcție, inclusiv mobilierul cuprins în inventarul alăturat,
propune și recomandă Consiliului de Administrație a aproba oferta dlui Osias
Herșcovici, autorizând Comitetul de Direcție a încheia această cumpărare. Comisiunea recomandă Consiliului de Administrație
a se aproba ca odată cu închierea actului de vânzare-cumpărare, Comitetul de
Direcție să fie autorizat a închiria vânzătorului Osias Herșcovici, etajul de
la imobil cu lei 150.000 anual pe un termen care se va stabili de comun acord
între ambele părți.”
O puternică notă discordantă a înregistrat
intervenția lui Marin Malhasovici. El s-a opus aprobării cumpărării imobilului
oferit de vice-președintele C.C.I., Osias Herșcovici argumentându-și atitudinea
cu câteva motivații solide. Primul considerent era faptul că la acea dată,
C.C.I. nu dispunea de suficiente fonduri și ca urmare, investiția era
considerată inoportună. Din punctul său de vedere, alegerea făcută de comisie
nu îndeplinea principala condiție a cererii de ofertă, distanța față de centrul
orașului. El considera că „imobilul nu este situat chiar în centrul orașului,
acolo unde este toată mișcarea și viața comercială și fiind la o distanță apreciabilă
motiv pentru care, până să vină negustorii acolo vor pierde un timp
apreciabil.”[12]
Remarcând prevederea strecurată de comisie în finalul referatului privitoare la
închirierea etajului chiar vânzătorului, cu o sumă modică, afacerea cumpărării
sediului devenea nerentabilă. Cea mai dură dintre reacții a avut ca subiect
moralitatea tranzacției. Făcând apel la regulamentul Camerei și legislația în
vigoare care prevedeau clar că „membrii nu pot face furnituri, etc....”, Marin
Malhasovici a declarat că vânzarea de către Osias Herșcovici a imobilului către
instituția la care este membru atât în consiliul de Administrație cât și în
Comitetul de Direcție este ilegală sau, cel puțin, imorală. Ca o consecință
firească, era chiar convins că „și Ministerul va evoca aceste motive,
sancționând nelegalitatea printr-o neaprobare.”
Provocat de reacția colegului de ședință,
vice-președintele Osias Herșcovici a reacționat în apărarea sa susținând că nu
a participat la nicio ședință de analiză a ofertelor, ba mai mult, își depusese
demisia din funcții „din timp”.
Inspirat, președintele C.C.I. a confirmat, în concluziile sale asupra problemei
discutate, existența demisiei vice-președintelui. Cu această confirmare a
obținut aprobarea propunerii comisiei de a accepta oferta pentru „Palatul
Herșcovici”. Inspirația de a confirma o cerere deși ea nu fusese depusă, în
realitate, s-a dovedit câștigătoare. Cererea de demisie a fost depusă ulterior,
la data de 12 iulie 1930, fiind înregistrată la nr.1449.[13]
 |
| Amplasamentul palatului CCI cu puțin timp înainte de demolare (1967) |
| În clădire a funcționat Muzeul de artă și Muzeul de științele naturii. |
La actuala intrare în parc, pe fostul amplasament al clădirii, astăzi tronează statuia unui erou al evenimentelor din decembrie 1989.
 | ||||||
| Zona intersecției străzilor Mărășești cu 9 Mai. |
 |
| Vedere spre intrarea în parc, locul fostului palat CCI |
 |
| Porțiunea de parc amenajată pe terenul Osias Herșcovici - ulterior palatul CCI |
[2] Costache Radu, Bacăul de
la 1850 la 1900, tip.Margulius, Bacău, 1906 p.7
[3] Monitorul Oficial nr.132/1884
[4] Costache Radu, op.cit.,
p.52
[5] D.J.A.N.Bacău, fond CCI
Bacău, d.6/1930, f.57
[6] D.J.A.N. Bacău, Colecția
de publicații periodice
[7] D.J.A.N.Bacău, fond CCI Bacău, d.6/1930, f.59
[8] D.J.A.N.Bacău,
fond Primăria oraș Bacău, d.5/1923, f.42
[9] D.J.A.N.Bacău,
fond CCI Bacău, d.6/1930, f.66-70
[10] Buletinul oficial al
C.C.I. Circumscripția Bacău, tipo. „Gutenberg”, Bacău, 1931
[11] D.J.A.N.Bacău,
fond CCI Bacău, d.6/1930, f.40-43
[12] idem, d6/1930,
f.42
[13] ibidem, d6/1930, f.45
[14] CCIA Bc, File de
monografie, Bacău,
